close
Chile

Valparaiso și lumea

P1090904

Orașele lumii se împart în două categorii: cele care au fost fondate la un moment dat, și cele care nu au fost fondate. A fonda un oraș mi se pare o demonstrație de putere. Cineva vine cu un plan și decretează: aici voi locui eu, acolo vei locui tu, acolo va fi biserica și dincolo primăria, asta va fi strada pe care vei merge la lucru în fiecare zi, pâinea ți-o vei cumpăra de după colțul ăla. Orașul nefondat crește ca un fir de iarbă. Aici vreau să locuiesc eu, acolo vrei să locuiesti tu, hai să facem în mijloc biserica, și vizavi de ea primăria, pâinea nu știu de unde ne-o luăm, să vină brutarul să caute locul care ne convine tuturor. Noi nu ne dăm seama, dar e o întreagă târguială în spate.

Santiago, de exemplu, a fost fondat.

Valpo nu.

În Valparaíso n-a venit niciun conchistador să dea ordine. Nu a pus nimeni steagul în ceea ce urma să fie piața centrală. Îmi imaginez că Valpo s-a născut așa: la marginea unuia din dealurile abrupte și pline de mărăcini care încep la câteva zeci de metri de țărmul Pacificului, cineva și-a construit o casă. A curățat pământul de spini, și a fost al lui. După un timp, a venit cumnatul. Unde să-și facă casa? Păi alături. Verișorul, însă, n-a mai avut loc și și-a ridicat-o pe a lui mai sus. Și tot așa, până s-au umplut patruzeci și trei de dealuri.  

Valpo e muncit și cucerit până la ultimul centimetru pătrat, nu primit prin decret regal, și lupta continuă. În Valpo se militează îndârjit în fiecare an de Ziua Forțelor Navale, se aruncă cu gaze lacrimogene în poliție, se mărșăluiește împotriva planurilor de a construi un mall, se scoate McDonald’s afară din oraș.

 

 

 

Orașele lumii se împart în două categorii: bidimensionale, și tridimensionale.

Orașele bidimensionale se întind pe orizontală. Nu le vezi marginile și nu-ți dai seama cât de mari sunt decât din avion și statistici. Locuitorii cartierului A nu au contact cu locuitorii cartierului Z, decât dacă se întâmplă să lucreze împreună. În orașele bidimensionale, vecinii-s în dreapta și în stânga. Unii se cunosc, alții nu. Santiago e un oraș bidimensional.

Valpo nu.

Valpo e un oraș în 3D. Acolo vecinii îți sunt în dreapta, în stânga, în față, în spate, în sus, în jos, în coastă, la picioare și după ceafă. Te uiți pe geam și vezi de sus curtea vecinului de sub tine. Hola, vecine! În Valpo, străzile sunt în pantă. Uneori nici nu-s străzi, ci scări. În Valpo puțini au garaj personal, pentru că în puține străzi ajung mașinile. Dacă locuiești pe coasta unui deal și vrei să dai rapid o fugă până la minimarketul din colț să cumperi o pâine, ai cam zece minute de coborât, sau de urcat și înapoi. Decât să gâfâi atât pentru o pâine, nu mai bine o lași baltă și-o întrebi pe vecină? Poate are ea. Hola, vecina! De asta, în Valpo, vecinii sunt uniți. Se zice că-i cultura, dar eu cred că-i mai degrabă topografia.

Valpo e un amfiteatru. Dealurile sunt dispuse într-un fel de semicerc. Oriunde ai fi, ai o vedere nu numai asupra vecinilor de sub tine, ci şi asupra celorlalte dealuri. Nu afli numai la ce oră se întoarce acasă vecinul din faţa ta, ci şi când se aprind şi când se sting luminile pe dealul de vizavi. Dimineaţa le faci cu mâna, seara îi saluţi de noapte bună de departe. Hola! De asta, în Valpo, nu numai vecinii sunt uniţi, ci cam toţi locuitorii. Tot topografia e de vină.

 

Orașele lumii se împart în două categorii: porturi și neporturi.

În oraşele ne-porturi, dai mereu de aceiaşi oameni. Lumea bârfeşte, vorbeşte. Uită-te și la ăla cum se îi stă costumul, que horror! Sunt respectabili și cuminți. În porturi, lume vine, lume pleacă. Unii rămân cu ideile lor ciudate aduse de departe. Se deschid baruri ieftine și bordeluri de lemn cu geamuri mici și podele care scârțâie. Străzile-s murdare. Ce-i pasă marinarului de orașul de popas? Casele prind mucegai, miroase a sare.

Santiago e un oraş continental.

Valpo nu.

Acum o sută și ceva de ani, vapoare din toată lumea îi acostau în port. Încărcau salpetru din Atacama, lăsau la schimb visători, afaceriști și plăci de tablă ondulată aduse ca balast. Când s-a săpat canalul Panama, portul Valpo a murit brusc. Afaceriștii au plecat în ruină. Plăcile de tablă învelesc azi pereții orașului. Copiii visătorilor frig un cârnat pe grătar la câte o margine de drum, pictează pereții în murale și desenează zâmbete pe stâlpi.

 

Tags : ChilegraffitioraseValparaiso
Paula

The author Paula

După nouă luni de călătorie cu rucsacul în America de Sud în 2012, am luat o decizie: aici e de mine. Simplu și fără regrete. Sunt în Columbia de doi ani, călătoresc cât mă lasă viața, învăț dansuri cubaneze, și visez la Amazonia.

2 Comments

Lasă-mi un comentariu