Înot printr-o mare de fulgi de porumb. De bulgări de spumă. De castele de vată. De pernuțe de bumbac. Sub mine, creștetul planetei acoperit de un păr creț, verde închis. Îmi vine să-l mângâi. Jungla compactă se deschide pe alocuri și din avion se întrezăresc din când în când cascade sau bancuri de nisip. Altimeri nimic. Verde cât văd cu ochii. Cât îmi pot imagina. Cât nu pot crede. Ore în șir. Și Amazonul. Aterizez în Leticia cu un bilet de avion dus-întors, o rezervare de două nopți la un hostel în centru, și o poezie de Juan Carlos Galeano