close
Columbia

Cartagena – Orașul, parcul de distracții. Anti-ghid de turism

Ies din aeroportul din Cartagena, din aeroportul internațional din Cartagena, și mă trezesc catapultată direct în realitatea caraibiană. Muzică tare, ananas vândut pe stradă în felii, și microbuze vechi care gonesc smucit pe șosele fără semafoare. Cel care mă duce pe mine în centru să aibă vreo 40 de ani, scaune metalice și un șirag de abțibilduri lipite de parbriz. M-aș îngrijora, dar unul afiș deasupra oglinzii retrovizoare mă liniștește: se pare că Iisus e printre pasageri. Suntem safe. Dincolo de realitate, Cartagena plutește într-un nimb de clișee: perla colonială a Columbiei, destinație de basm, giuvaier arhitectonic, și pe tot
Columbia

Domnul Bibliomăgar

N-am crezut niciodată în călătoriile-vacanță, dictate de agențiile de turism, topurile de destinații de pe bloguri sau ofertele liniilor aeriene. Multă vreme le-am preferat călătoriile-explorare, descoperire, avântatul în necunoscut fără ghid turistic. În ultima vreme, mă regăsesc însă din ce în ce mai mult în călătoria-pelerinaj. Nu în sens religios, ci un pelerinaj personal la izvorul visurilor mele. Călătoria-omagiu la ideile în care cred, la locurile pe care le cinstesc și la oamenii care mă iluminează pe dinăuntru. *** Când era mic, Luis Humberto vroia să scrie o poveste despre un guayacan cu care se juca. Copacul avea o ramură
Columbia

Scrisoare din Mompox

Dragă jurnalule, Se zice că Simon Bolivar ar fi spus despre Mompox că nu există în realitate, ci doar în visurile noastre (conform unui roman de Garcia Marquez, sursă de încredere). Dacă e aşa, să ştii că nu m-am trezit din somn timp de patru zile. În vis mi s-au arătat pisici, oameni ducând colivii pe bicicletă, balansoare, Maleconul, case coloniale, egrete, vaci la apus, un circ, un fluture, peste de vânzare pe stradă, bule de săpun, oameni făcând baie în râul Magdalena îmbrăcaţi, motociclete, un violoncel semnat de Jordi Savall, un aurar care face peştişori de argint pentru că
Chile

Valparaiso și lumea

Orașele lumii se împart în două categorii: cele care au fost fondate la un moment dat, și cele care nu au fost fondate. A fonda un oraș mi se pare o demonstrație de putere. Cineva vine cu un plan și decretează: aici voi locui eu, acolo vei locui tu, acolo va fi biserica și dincolo primăria, asta va fi strada pe care vei merge la lucru în fiecare zi, pâinea ți-o vei cumpăra de după colțul ăla. Orașul nefondat crește ca un fir de iarbă. Aici vreau să locuiesc eu, acolo vrei să locuiesti tu, hai să facem în mijloc
ArgentinaBrazilia

PLM 601

Buenos Aires, 26 aprilie 2015 Prezumția de bază e că ești vinovat. Tipul de la check-in îmi cere pașaportul cu un aer tăios, îmi caută viza de intrare printre paginile pline, și când mi-o găsește șuieră acuzator: - E expirată. Nu e. Îi arăt pe calendar că am stat 86 de zile dintr-un maxim de 90, explic, omul se uită, verifică, la sfârșit e nevoit să cedeze în fața evidenței. N-am stat în țară mai mult decât mi s-a dat voie, deși și asta e prea mult probabil în viziunea lui. Omenirea e încă blocată, mă gândesc, în stadiul de
Viata etc

În loc de început. De ce călătoresc.

*Scris cândva prin 2012* Să tot fie câțiva ani de când, împinsă de review-urile entuziaste, am văzul primul meu film de Wong Kar Wai. In the mood for love. Filmul e de o expresivitate aparte și, dacă ar fi fost, să zicem, în franceză probabil aș fi fost fermecată și atât. Dar nu e. E în cantoneză, așa că pe la mijlocul peliculei mi-am dart seama că aveam parte de o experiență oarecum derutantă. Povestea se desfășura subtil, întrezărită printre imagini delicate și dialoguri sumare, și ochii mei erau vrăjiți. Însă urechile mele de europeancă erau consternate. Ceva nu se
1 2 3 4
Page 4 of 4