close
Peru

Jurnal amazonic (7) – Iquitos, sau ghimpele din talpa bunăstării noastre

Sâmbătă dimineața norii atârnă greu deasupra petecului de Amazonia unde se nimerește să fiu. Mă aștept să plouă de la o clipă la alta, așa că azi junglă nu, plimbări nici atât. Zi de muzee prin Iquitos. Zece minute pe jos de-a lungul străzii Ricardo Palma, și dau de Malecon, esplanada care mărginește râul Itaya. La câțiva pași de mine, două mâțe jigărite se joacă dincolo de balustradă. Niciun magazin deschis, aproape nimeni pe stradă. La 9 dimineața, orașul e trist și gol.   Iquitos și-a trăit a un moment dat perioada de glorie și acum se târâie de pe
Uncategorized

Sunteți în Suceava, Fălticeni sau Cluj zilele astea? – PS. Și la București!

De câteva săptămâni sunt din nou în România pentru scurt timp, și ce-mi trecu mie prin cap? Să fac seri de povești în care să povestesc mai pe larg. Despre experiența mea în America de Sud, despre călătorii și învățare, despre Amazonia și provocările nenumărate cu care se confruntă azi. Așa că cei care sunteți în Suceava sau Cluj zilele astea, haideți la niște seri despre Amazonia. Voi povesti detalii interesante, voi depăna amintiri încă nescrise pe blog și voi arăta muuuuulte poze din ultima călătorie. :) Unde, când, cum? Suceava – Duminică 11 iunie, ora 17:00, librăria Cărturești din Iulius Mall. Aici
Columbia

Columbia inedită – Festivalul pieptănăturilor afro din Cali

    Columbia e mai mult decât „Narcos”. 21 mai, de exemplu, e „ziua afrocolombianității”, aniversarea abolirii sclaviei din țară. Ocazie numai bună să scriu despre festivalul pieptănăturilor afro din Cali, la care am fost anul trecut. *** Cum adică festival de pieptănături afro? Uite așa. Cum are Spania o luptă cu roșii și Delta Dunării un festival al ciorbei de pește, așa au ei festivalul pieptănăturilor. Fiecare cu ce-l definește. De ce în Cali? Pentru că cea mai mare concentrație de populație neagră în Columbia se găsește în două regiuni: coasta Paficicului și coasta Caraibelor. Cali e cel mai
Peru

Jurnal amazonic (6) – Cehii din Iquitos și șamanul-minune

Despre ayahuasca, șamani, prețuri si coțcarii de pe Amazon. *** Colegii lor de birou nu bănuiesc nimic. Petra e broker de asigurări, Micaela e psiholog și Rostia lucrează într-o bancă. Toți trei, la Praga. Petra călătorește prin Perú de trei luni. Micaela, sora ei mai mare, a aterizat alaltăieri, dar e în Iquitos pentru a patra oară. Rostia e și el un veteran al Amazoniei. Cei trei sunt în Iquitos pentru ceea ce a devenit cea ai la modă atracție turistică a orașului – ayahuasca, o băutură dintr-o liană folosită de anumite etnii amazonice pentru vindecare, alungarea răului și contactul
ColumbiaViata etc

12 idei de activități pentru un târg de carte creativ (latura fun a șoarecilor de bibliotecă)

Azi se termină ediția din 2017 a FILBO, târgul de carte de la Bogotá, și bineînțeles că nu m-am abținut și mi-am luat bilet pe trei zile. Dacă ar fi existat vreo variantă de abonament la tot târgul, al meu era. De ce-mi place mie la FILBO? Pentru că demonstrează că a fi șoarece de bibliotecă poate fi fun. FILBO e mai mult decât un târg cu o ofertă abundentă (nouă pavilioane), cu standuri cu design șmecher și lansări interesante. Are un program variat, interesant, și înțesat cu activități creative de promovare a lecturii în toate formele ei, cu evenimente despre diversitatea
Peru

Jurnal amazonic (5) – Jungla din inima junglei

În Mercado de Belen, piața cea mai mare din Iquitos, miroase a putred, a acru și a prăjit. Cumbii cântate la sintetizatoare ieftine zumzăie din boxele magazinelor, vânzătorii-și strigă marfa și cărăușii aleargă de colo-colo cu lăzi pline ochi. Mercid pășește repede printre băltoacele de fructe și legume în descompunere, noroi, și resturi de apă de ploaie, și se orientează prin labirintul de tarabe ca în propria bucătărie. Știe unde se găsește guanabana, ananas și cocona, unde stau vânzătorii de pește proaspăt scos din Amazon, unde se vând puii și unde ierburile de leac. În urma ei, Aurelia, soacra ei
Peru

Jurnal amazonic (4) – În anul 475 după Orellana

Suntem în 1541. Gonzalo Pizarro pleacă din Quito într-o o expediție cu peste două mii de oșteni, călăuze, robi indigeni, și mii de porci, vaci, lame și câini , în căutarea unui vis. Țara Scorțișoarei, tărâm mitic unde arborii de scorțișoară fac pădure și bogățiile (căci mirodeniile erau pe vremea aceea o cale spre prosperitate) sunt la îndemâna tuturor. După aproape un an de hălăduiri fără rezultat prin încâlcita junglă de la picioarele Anzilor, timp în care proviziile alimentare aproape s-au terminat, Francisco de Orellana se desprinde de expediție împreună cu un echipaj de cinzeci și șapte de oameni, și
Peru

Jurnal Amazonic (3) – O noapte în Santa Rosa

Debarcaderul din Santa Rosa e, descopăr, casa unei familii, și nu e pe piloni subacvatici cum îmi imaginam din barcă, ci e o plută. De cum ajung, un băiat mă abordează să-mi ofere cazare. - Unde? - Chiar aici la etaj. Camera („celula” ar fi de fapt cuvântul potrivit) e din lemn, mobilată sumar. Prin „mobilată” înțeleg un pat și o plasă de țânțari. Dar pare curată. O iau, că nu mai e mult până se întunecă și cine mai are chef de căutat hospedaje prin sat? E și infestată de ploșnițe, dar asta o s-o aflu eu mai la
ColumbiaPeru

Jurnal amazonic (2) – Cioburi de povești din Leticia

Departe în sudul cel mai sud al Columbiei, Leticia-i un oraș care dezamăgește iubitorii de majuscule. Niciun Conchistador, Libertador sau Mare Om de Stat n-a trecut pe aici. Marea Istorie a ocolit așezarea și nu și-a lăsat niciun Vestigiu prin ruinele ei. Când treci prin Leticia culegi doar cioburi de povești, cuvințele mici, bucățele de istorii despre oameni care ar putea fi ca tine dar nu sunt. Deschide bine ochii și urechile. Uneori eroii călătoriilor noastre nu trebuie căutați pe niciun soclu. Freddy Mundo Amazonico e la 7 kilometri de Leticia, și pot ajunge ușor cu autobuzul contra unui bilet
BraziliaColumbia

Jurnal amazonic (1) – Acasă e unde e cerul albastru

Înot printr-o mare de fulgi de porumb. De bulgări de spumă. De castele de vată. De pernuțe de bumbac. Sub mine, creștetul planetei acoperit de un păr creț, verde închis. Îmi vine să-l mângâi. Jungla compactă se deschide pe alocuri și din avion se întrezăresc din când în când cascade sau bancuri de nisip. Altimeri nimic. Verde cât văd cu ochii. Cât îmi pot imagina. Cât nu pot crede. Ore în șir. Și Amazonul. Aterizez în Leticia cu un bilet de avion dus-întors, o rezervare de două nopți la un hostel în centru, și o poezie de Juan Carlos Galeano
1 2 3 4
Page 3 of 4