close
Peru

Jurnal amazonic (6) – Cehii din Iquitos și șamanul-minune

Iquitos_aya_featured

Despre ayahuasca, șamani, prețuri si coțcarii de pe Amazon.

***

Colegii lor de birou nu bănuiesc nimic.

Petra e broker de asigurări, Micaela e psiholog și Rostia lucrează într-o bancă. Toți trei, la Praga. Petra călătorește prin Perú de trei luni. Micaela, sora ei mai mare, a aterizat alaltăieri, dar e în Iquitos pentru a patra oară. Rostia e și el un veteran al Amazoniei.

Cei trei sunt în Iquitos pentru ceea ce a devenit cea ai la modă atracție turistică a orașului – ayahuasca, o băutură dintr-o liană folosită de anumite etnii amazonice pentru vindecare, alungarea răului și contactul cu lumea de dincolo.

În ultimii ani, turismul de ayahuasca în Iquitos a cunoscut un „boom”, pe măsură ce planta a devenit cunoscută în Occident. Retreat-urile care oferă ceremonia de ayahuasca s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie, și o sumedenie de șamani au apărut ca din neant. La agențiile de turism găsești tururi de ayahuasca, iar restaurantele specializate în „ayahuasca diet” – mâncare vegană fără sare, zahăr și grăsimi, pe care trebuie s-o consumi câteva zile înainte de ceremonie – stau aliniate în piața principală din oraș, lângă bănci, farmacii și magazine de suveniruri.

Lucrul, desigur, n-ar fi rău în sine, dacă liana nu ar fi tratată de mulți străini ca un drog de încercat, dacă s-ar respecta conotațiile profund spirituale pe care le are băutura în culturile indigene din care provine, și dacă șamanii ar fi cu adevărat vindecători, înțelepți recunoscuți de comunitățile lor.

E duminică și Micaela vine în camera de hostel la opt dimineața cu mobilul în mână, repede-repejor! Șamanul la care vine an de an, și pe care încercase să-l sune în zadar în ultimele săptămâni, tocmai a răspuns la telefon. Dar ea nu vorbește spaniola, și șamanul nu știe o boabă de engleză, nu pot să-i ajut cu traducerea?

Sigur că da. Sun la numărul indicat, și îmi răspunde Alfonso, nepotul șamanului Vladimiro. Întreb de date practice, unde e ceremonia, ce implică, ce-i inclus în preț, transmit informația mai departe la cehii mei, dar negocierea se împotmolește când ajungem la preț: 150 de dolari de persoană, per ceremonie.

„Anul trecut era 100”, îmi șoptește Micaela.

Cehii vor două sesiuni fiecare, dar cu o zi între ele. Duminică ceremonie, luni pauză, marți din nou ceremonie.

„400 de dolari de persoană”, calculează Alfonso.

„300”, îmi zice Petra.

Alfonso confirmă, și îmi repetă din nou datele practice, unde e trebșoara, cum e transportul, ce e inclus în preț, ce protofoliu are șamanul Vladimiro, care e mâncarea, unde e cazarea, cum e transportul, și ce tare e șamanul. Cuvintele curg-fluviu mai ceva ca apa Amazonului, și eu îmi dau seama că a uitat de ziua de pauză.

„Cu o zi între ceremonii”, îi repet.

Alfonso se codește, explică, revine la 400, eu țin la 300, el 400, eu 300, într-un final încuviințează, dar îi vine o idee și mă anunță că prețul de 300 de dolari nu include transportul, care „nu e mult, să fie încă 23 de soles de căciulă.” 6-7 dolari.

Cei trei acceptă. Se bate palma telefonic. Cehii pleacă să-și facă bagajul. Alfonso va veni după ei puțin după prânz. Eu ies în oraș.

După-masa târziu, însă, îi văd la cofetărie în Plaza de Armas.

„Ce s-a întâmplat?”

„A uitat de prețul stabilit și vroia să ne ia mai mult”, îmi zice Rostia.

„Și acum?”

„Am găsit altul, ne ia mâine”, răspunde Petra.

Sudoarea ne curge de pe frunți, deși vreo douăzeci de ventilatoare vâjâie din tavanul cofetăriei decorată cu un manechin învelit într-o pungă de plastic și niscaiva pești de sticlă.

„Am auzit că ayahuasca aici în Iquitos nu mai e de mult un ritual sacru, ci o afacere, și că e greu să găsești un șaman adevărat”, deschid eu discuția.

„Ai dreptate, 99% din șamanii din Iquitos sunt nașpa”, îmi confirmă Petra. „Cer peste o sută de dolari pe ședință. Mare noroc că l-am găsit pe ăsta.”

„Dar cum ați știut că este bun?”

„Am simțit.” îmi spune Petra misterios, sorbind dintr-un suc de ananas fără zahăr.

Rostia se șterge pe bărbie după o farfurie de orez cu legume. Micaela dă din cap aprobator, în timp ce-și înfige lingurița într-o cupă cu înghețată de ciocolată și vanilie, decorată cu un biscuițel.

„Și dieta?” o întreb.

„A, dieta e importantă înainte de ceremonie, dar mai importantă e după,” îmi răspunde ea ronțăind biscuitele. „Așa ne-a zis noul șaman.”

Tags : AmazoniaIquitosoamenisamani
Paula

The author Paula

După nouă luni de călătorie cu rucsacul în America de Sud în 2012, am luat o decizie: aici e de mine. Simplu și fără regrete. Sunt în Columbia de doi ani, călătoresc cât mă lasă viața, învăț dansuri cubaneze, și visez la Amazonia.

Lasă-mi un comentariu