close
Peru

Jurnal amazonic (5) – Jungla din inima junglei

Iquitos_Latinoamericando_featured

În Mercado de Belen, piața cea mai mare din Iquitos, miroase a putred, a acru și a prăjit. Cumbii cântate la sintetizatoare ieftine zumzăie din boxele magazinelor, vânzătorii-și strigă marfa și cărăușii aleargă de colo-colo cu lăzi pline ochi. Mercid pășește repede printre băltoacele de fructe și legume în descompunere, noroi, și resturi de apă de ploaie, și se orientează prin labirintul de tarabe ca în propria bucătărie. Știe unde se găsește guanabana, ananas și cocona, unde stau vânzătorii de pește proaspăt scos din Amazon, unde se vând puii și unde ierburile de leac.

În urma ei, Aurelia, soacra ei vitregă de aceeași vârstă cu ea, o urmeză cărând în mână pungile de cumpărături: yucca, pijuayo, anona, chambira, niște fructe de aguaje decojite, ceva rădăcini, ceva tuberculi. Ca pentru o masă de prânz în Amazonia peruană.

În sectorul cu banane, ramuri grele de zeci de kilograme stau sprijinite de pereți și de ciment. Sunt banane mici cât degetul, banane lunguiețe moi, banane de supă, mari și fără prea mult gust, unele verzi, altele coapte, altele negre și dulci. Șapte soles cele coapte, zece – alealalte. Mercid se târguiește cu vânzătorul, alege o ramură verde, se mai sfătuiește cu Aurelia, schimbă ramura cu una de banane coapte, da se răzgândește a doua oară și revine la cele verzi.

Mercid plătește, amândouă iau ramura și o pun pe platforma cu bagaje a unui motocarro, un fel de tuk-tuk peruan, care le va duce acasă.

Mercid negociază, Mercid plătește, Mercid decide. Aurelia, femeie mititică cu ochi alungiți, și-a trăit toată viața în mijlocul selvei. Un tatuaj care îl leagă colțurile gurii de loburile urechilor îi trădează originea matsés, înstrăinarea în jungla marelui oraș, și dorul de jungla adevărată. Sunt presupuneri de-ale mele, desigur. Aurelia nu vorbește spaniola.

Tags : AmazoniaIquitosoameniPerupietepovesti
Paula

The author Paula

După nouă luni de călătorie cu rucsacul în America de Sud în 2012, am luat o decizie: aici e de mine. Simplu și fără regrete. Sunt în Columbia de doi ani, călătoresc cât mă lasă viața, învăț dansuri cubaneze, și visez la Amazonia.

1 Comment

Lasă-mi un comentariu