close

Peru

Cusco_featured
Peru

Amintiri fotografice din Cusco

Mi-e dor să trec prin Cusco din nou. Ultima dată când am fost (singura dată, de fapt) am stat trei săptămâni și nu mă săturam. M-a gonit biletul de întoarcere spre Europa și o diaree pe care o luasem din cauza unui exces de chirimoya. Vina mea. Mâncasem vreo două chirimoyas pe zi, timp de aproape o săptămână. Un dezmăț cu fructe tropicale care n-a trecut nepedepsit de Autoritatea Universală ce Veghează la Cumpătarea în Călătorii. Trei săptămâni într-un singur loc, practicând un fel de slow travel. Și ce-ai făcut acolo tot amarul ăla de vreme? mă mai întreabă călători grăbiți, și chiar așa, ce-am făcut? La drept vorbind nici nu mai știu, pe vremea aia nu țineam un jurnal,
Iquitos_featured_latinoamericando
Peru

Jurnal amazonic (7) – Iquitos, sau ghimpele din talpa bunăstării noastre

Sâmbătă dimineața norii atârnă greu deasupra petecului de Amazonia unde se nimerește să fiu. Mă aștept să plouă de la o clipă la alta, așa că azi junglă nu, plimbări nici atât. Zi de muzee prin Iquitos. Zece minute pe jos de-a lungul străzii Ricardo Palma, și dau de Malecon, esplanada care mărginește râul Itaya. La câțiva pași de mine, două mâțe jigărite se joacă dincolo de balustradă. Niciun magazin deschis, aproape nimeni pe stradă. La 9 dimineața, orașul e trist și gol.   Iquitos și-a trăit a un moment dat perioada de glorie și acum se târâie de pe o zi pe alta. Povestea a început pe la 1839. Iquitos era un sătuc nesemnificativ întemeiat de misionari iezuiți pe
Iquitos_aya_featured
Peru

Jurnal amazonic (6) – Cehii din Iquitos și șamanul-minune

Despre ayahuasca, șamani, prețuri si coțcarii de pe Amazon. *** Colegii lor de birou nu bănuiesc nimic. Petra e broker de asigurări, Micaela e psiholog și Rostia lucrează într-o bancă. Toți trei, la Praga. Petra călătorește prin Perú de trei luni. Micaela, sora ei mai mare, a aterizat alaltăieri, dar e în Iquitos pentru a patra oară. Rostia e și el un veteran al Amazoniei. Cei trei sunt în Iquitos pentru ceea ce a devenit cea ai la modă atracție turistică a orașului – ayahuasca, o băutură dintr-o liană folosită de anumite etnii amazonice pentru vindecare, alungarea răului și contactul cu lumea de dincolo. În ultimii ani, turismul de ayahuasca în Iquitos a cunoscut un „boom”, pe măsură ce planta
Iquitos_Latinoamericando_featured
Peru

Jurnal amazonic (5) – Jungla din inima junglei

În Mercado de Belen, piața cea mai mare din Iquitos, miroase a putred, a acru și a prăjit. Cumbii cântate la sintetizatoare ieftine zumzăie din boxele magazinelor, vânzătorii-și strigă marfa și cărăușii aleargă de colo-colo cu lăzi pline ochi. Mercid pășește repede printre băltoacele de fructe și legume în descompunere, noroi, și resturi de apă de ploaie, și se orientează prin labirintul de tarabe ca în propria bucătărie. Știe unde se găsește guanabana, ananas și cocona, unde stau vânzătorii de pește proaspăt scos din Amazon, unde se vând puii și unde ierburile de leac. În urma ei, Aurelia, soacra ei vitregă de aceeași vârstă cu ea, o urmeză cărând în mână pungile de cumpărături: yucca, pijuayo, anona, chambira, niște fructe
LatinoamericandoAmazon_featured
Peru

Jurnal amazonic (4) – În anul 475 după Orellana

Suntem în 1541. Gonzalo Pizarro pleacă din Quito într-o o expediție cu peste două mii de oșteni, călăuze, robi indigeni, și mii de porci, vaci, lame și câini , în căutarea unui vis. Țara Scorțișoarei, tărâm mitic unde arborii de scorțișoară fac pădure și bogățiile (căci mirodeniile erau pe vremea aceea o cale spre prosperitate) sunt la îndemâna tuturor. După aproape un an de hălăduiri fără rezultat prin încâlcita junglă de la picioarele Anzilor, timp în care proviziile alimentare aproape s-au terminat, Francisco de Orellana se desprinde de expediție împreună cu un echipaj de cinzeci și șapte de oameni, și pleacă după hrană. Își construiesc o plută, cu care speră să navigheze pe râul Napo și să se întoarcă, dar
LatinoamericandoSantaRosa_featured
Peru

Jurnal Amazonic (3) – O noapte în Santa Rosa

Debarcaderul din Santa Rosa e, descopăr, casa unei familii, și nu e pe piloni subacvatici cum îmi imaginam din barcă, ci e o plută. De cum ajung, un băiat mă abordează să-mi ofere cazare. - Unde? - Chiar aici la etaj. Camera („celula” ar fi de fapt cuvântul potrivit) e din lemn, mobilată sumar. Prin „mobilată” înțeleg un pat și o plasă de țânțari. Dar pare curată. O iau, că nu mai e mult până se întunecă și cine mai are chef de căutat hospedaje prin sat? E și infestată de ploșnițe, dar asta o s-o aflu eu mai la noapte. Momentan mă ocup cu liniștea și contemplatul primului apus adevărat de pe Amazon. Nu-s singura. Restul oaspeților hotelului, pasageri
SantaRosa_featured
ColumbiaPeru

Jurnal amazonic (2) – Cioburi de povești din Leticia

Departe în sudul cel mai sud al Columbiei, Leticia-i un oraș care dezamăgește iubitorii de majuscule. Niciun Conchistador, Libertador sau Mare Om de Stat n-a trecut pe aici. Marea Istorie a ocolit așezarea și nu și-a lăsat niciun Vestigiu prin ruinele ei. Când treci prin Leticia culegi doar cioburi de povești, cuvințele mici, bucățele de istorii despre oameni care ar putea fi ca tine dar nu sunt. Deschide bine ochii și urechile. Uneori eroii călătoriilor noastre nu trebuie căutați pe niciun soclu. Freddy Mundo Amazonico e la 7 kilometri de Leticia, și pot ajunge ușor cu autobuzul contra unui bilet de 1400 pesos și zece minute de plimbare, dar asta nu împiedică taximetriștii din stație să-mi bâzâie că e depaaaaaaarte,