close

Brazilia

Brazilia

Fotbal pe plajă

Cândva demult, când atrocele 7-1 încă nu schimbase cursul istoriei universale a infamiei, când furtuna ale cărei rafale au însoțit gol cu gol meciul Germania-Brazilia din 2014 nu se abătuse asupra Orașului Minunat, când nimănui nu-i trecea prin cap că Tom Jobim avea dreptate când spunea, în A Felicidade, că tristețea n-are sfârșit iar fericirea-i ca o pană care doar plutește când adie vântul, în fine, când totul era încă posibil în lume, fete și băieți cu corpuri sculptate de Rodin își pasau mingi la apus pe plaja Ipanema. Rio era tot o samba și un galben-verde pal și ei săreau, se dădeau peste cap, șoldurile li se unduiau în timp ce mingile zburau deasupra capetelor, piruete, driblinguri, salturi, giumbușlucuri.
Brazilia

ROGVAIV, sau despre nefericirea supremă

Galbenul apetisant al tartelor de maracujá vândute, seară de seară, în cărucioare ambulante. Albastrul pal al tocurilor ferestrelor din centrul istoric. Griul metalizat al cerului înainte de furtună, rozul nebun al florilor de bougainvillea ce atârnă de garduri, roșul aprins al buzelor negreselor de lemn puse ca ornament în geam, violetul cerului din amurg, bleumarinul misterios al dealurilor care se înalță de cealalată parte a golfului Carioca, turcoazul bijuteriilor pe care artizani cu părul lung le aștern pe străzile pietruite, portocaliul fructelor de mango răscopt din piețe, curcubeul haotic al bărcilor ancorate-n debarcader, dar mai ales verdele. Verdele plin al plantelor ce acaparează pereții căsuțelor vechi, verdele transparent al apei din golf, verdele aprins al palmierilor din port atunci când
BraziliaColumbia

Jurnal amazonic (1) – Acasă e unde e cerul albastru

Înot printr-o mare de fulgi de porumb. De bulgări de spumă. De castele de vată. De pernuțe de bumbac. Sub mine, creștetul planetei acoperit de un păr creț, verde închis. Îmi vine să-l mângâi. Jungla compactă se deschide pe alocuri și din avion se întrezăresc din când în când cascade sau bancuri de nisip. Altimeri nimic. Verde cât văd cu ochii. Cât îmi pot imagina. Cât nu pot crede. Ore în șir. Și Amazonul. Aterizez în Leticia cu un bilet de avion dus-întors, o rezervare de două nopți la un hostel în centru, și o poezie de Juan Carlos Galeano pe post de Lonely Planet. Voi sta o lună în Amazonia și n-am aproape nimic bătut în cuie. A nu
ArgentinaBrazilia

PLM 601

Buenos Aires, 26 aprilie 2015 Prezumția de bază e că ești vinovat. Tipul de la check-in îmi cere pașaportul cu un aer tăios, îmi caută viza de intrare printre paginile pline, și când mi-o găsește șuieră acuzator: - E expirată. Nu e. Îi arăt pe calendar că am stat 86 de zile dintr-un maxim de 90, explic, omul se uită, verifică, la sfârșit e nevoit să cedeze în fața evidenței. N-am stat în țară mai mult decât mi s-a dat voie, deși și asta e prea mult probabil în viziunea lui. Omenirea e încă blocată, mă gândesc, în stadiul de noi vs. vizigoții. Autobuzul spre Sao Paulo are un singur etaj, ca multe din autobuzele companiilor braziliene. Nu e chiar