Căsuță nouă

Căsuță nouă

Am relansat blogul. În sfârșit. Erau probleme mari cu homepage-ul de ceva vreme, și mi-era jenă să distribui orice scriam. Așa că i-am schimbat tema, am scos niște pluginuri, și iată blog nou. 

Dar dincolo de problemele de homepage, de css sau de design, tehnice adică, am amânat mult relansarea pentru că erau niște întrebări mai substanțiale la mijloc. Pur și simplu, la un moment dat pe drum, de când i-am dat drumul în lume și până acum, am pierdut direcția.

M-am întrebat ce fac cu un blog de călătorii, în condițiile în care nu mai cred în călătorii, ci în frumusețea lumii acolo unde este. Ce faci cu un blog de călătorii atunci când refuzi să-ți definești identitatea în funcție de câte țări ai parcurs, cât de mult, cât de departe, cât de luxos sau aventuros călătorești, și te oprești, sau te împotmolești pe loc, sau nici nu știi dacă vrei mișcare sau liniște.

Ce fac cu un blog de călătorii când nu mai sunt călător, nici nomad, nici vagabundo, ci migrant care-și caută locul în lume. Când în cel mai fericit caz am escapade de week-end, nimic de reviste glossy, prin câte un sat de lângă Bogota. 

M-am întrebat ce fac cu un blog în românește despre America Latină, în condițiile în care nu mulți sunt românii care dau pe aici. Ar fi varianta de a scrie în engleză după cum îmi sugerează unii, dar nu mulțumesc, prefer să am cititori reali pe care să-i pot înțelege și care să mă poată înțelege, și niciodată nu am simțit despre anglofoni că am fi locuitori ai aceluiași univers.

Ar mai fi și varianta de a scrie în spaniolă. După șapte ani de trăit peste ocean, spaniola e o limbă în care încep în sfârșit să mă simt acasă, căreia îi percep căldura și subtilitățile, care îmi permite să fiu eu cu mine. Din ce în ce mai mult, spaniola devine limba în care îmi notez gândurile în jurnal, limba intimității care mă înconjoară și a oglinzii în care mă privesc.

Și în ultimul rând, m-am întrebat la ce mă mai obosesc cu un blog, în condițiile în care mă simt cel mai bine, mai inspirată și mai conectată cu mine atunci când sting calculatorul și scriu de mână. La cel bun un jurnal electronic, public și criticabil, atunci când îl ai pe cel adevărat.

Eram, cu alte cuvinte, pe cale să închid prăvălia. Am decis să continui. În română, deși am mari dubii dacă să continui să-mi dedic energia unui proiect .ro. Mai mult decât o chestiune de „public țintă”, e o decizie de a îmbogăți infinitezimal imaginarul românesc cu imagini, sunete, idei, senzații de peste ocean.

La dezinstalarea unui plugin mi-a dispărut widgetul de facebook. Pagina există, și pe ea dau share la postări, dar nu am ca obiectiv creșterea numărului de fani cu orice preț, așa că la dispariția widgetului am constatat că simt o binevenită ușurare.

Noul blog va fi, ca și până acum de fapt, un spațiu personal de amintiri geografice, nu atât un blog de călătorii. America Latină ca mod de a cunoaște lumea. Perspective spațiale asupra vieții. Drumurile care mă parcurg, nu doar drumurile pe care le parcurg. 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.