Cărțile anului 2019 (1)

Cărțile anului 2019 (1)

2019 a fost un an cu mult citit. Încep cu concluzia asta cantitativă, și mă întreb cum s-a schimbat, calitativ, actul meu de a citi. Pentru că de schimbat, s-a schimbat. Am ieșit din etapa prin care treceam acum 2-3 ani, când mă îndrăgosteam nebunește de fiecare carte pe care o începeam. Mi-e cumva dor de perioada aceea, avea o inocență în ea, era un moment de explorare, în care descopeream noi idei. 

2019, în schimb, a fost pe de o parte un an de aprofundare, pe de altă parte unul în care am devenit mai exigentă, deși pot să apreciez o carte chiar dacă nu mă lasă fără glas.

Inițial am vrut ca postarea de aici să fie un fel de „top 10”, dar cum nu sunt cu ierarhizările, am lărgit lista. Din mormanul de cărți citite anul trecut – multe dintre care erau bibliografie pentru lucrarea finală de la master – le-am ales pur și simplu cele care rămân.

Cărțile sunt în principal, deși nu exclusiv, o oglindire a intereselor mele din momentul ăsta:

  • beletristică latinoamericană și non-ficțiune despre America Latină; 
  • mediu / sustenabilitate / natură;
  • călătorii. 

Dar porțile sunt și ele deschise. 2019 a fost anul în care am început să-mi îndrept atenția asupra autoarelor și scriitoarelor din toată lumea, iar în 2020 intenția e să continui să citesc femei.

Literatură latinoamericană

  • Alejandro Zambra: Formas de volver a casa; Bonsai; La vida privada de los árboles (Chile)

Zambra e un scriitor chilian, și descoperirea lui a fost momentul WOW al lui 2019. Am început cu Formas de volver a casa, și m-am trezit abonată la cam tot ce a publicat și va publica Alejandro Zambra. 

Romanele lui Zambra sunt toate autoficțiuni. Mereu avem un scriitor, care s-a născut în aproximativ același an ca Zambra, a copilărit în același cartier și a avut o familie cu aceleași convingeri politice neutre în fața dictaturii. Mereu avem dictatura lui Pinochet, sau mai degrabă amintirea dictaturii, așa cum a fost trăită de un copil care nu știa că trăiește într-o dictatură din perspectiva unui adult care încearcă să-și explice nu atât oroarea dictaturii, cât privitul în altă direcție dacă nu ești afectat. Mereu avem o despărțire. De aici încolo, poveștile se bifurcă și Zambra intră cu puține cuvinte și fraze de o insuportabilă ușurătate în spațiile intime ale personajelor, în care fiecare ne-am putea recunoaște, chiar dacă nu ne-am născut în același an, nu am crescut în același cartier, nu ne-a afectat aceeași dictatură ca pe el.

Încerc să-mi dau seama ce mă atrage atât la romanele lui. Eu îi găsesc un talent enorm în a pune pe hârtie gândurile fugare pe care le avem toți dar ne scapă fără să ne dăm seama. 

A primit o mulțime de premii, romanele i-au fost traduse și în engleză în alte limbi și poate-poate ajunge și pe piața românească.

  • Rodrigo Rey Rosa: La orilla Africana; El tren a Travancore. (Guatemala)

Rey Rosa, scriitor guatemaltec și narador impecabil, mi se pare oarecum opusul lui Zambra ca stil. Orice pagină a lui Zambra e impregnată de Zambra, pe când romanele lui Rodrigo Rey Rosa par că se povestesc singure. A fost comparat cu Paul Bowles, pe care l-a și cunoscut în Tanger, și dacă folosește cuiva comparația e bine. Mie La Orilla Africana (în engleză tradus ca The African Bank) mi-a plăcut pentru atmosfera care te absoarbe, acțiunea alertă și umor. 

  • Joseph Conrad: Nostromo și Juan Gabriel Vásquez: La historia secreta de Costaguana, (Columbia) 

Cele două romane, despre care trebuie să vorbesc împreună, au fost un alt moment WOW de anul trecut. Am început lectura cu Nostromo, pentru că e imposibil să înțelegi La historia secreta de Costaguana fără romanul britanicului. Cu Nostromo l-am redescoperit pe Conrad, a cărui Inima Întunericului am citit-o prin 2007, fără să spun că m-a impresionat. Cred că e greu să-l savurezi pe Conrad dacă nu ai călătorit, și în viața mea călătoriile fundamentale au început cu ceva ani mai târziu. 

În Nostromo, Conrad inventează o republică latinoamericană imaginară, Costaguana, căreia-i recreează o parte din istorie. Costaguana e un fel de republică prototip, în care sunt prezente toate tarele și istoriile repetitive care au definit tiparul istoric latinaomerican de secol XIX și care continuă sub alte forme și azi: nesfârșitele lupte pentru putere, corupția, trădările, economiile construite în jurul exploatării iresponsabile a vreunei resurse unuice, și ceea ce aici se numește „caudillismo” (speranța în salvarea venită prin minune de la vreo figură paternală mesianică, un caudillo). 

Ficțiunea istorică numită Costaguana e o parabolă extraordinară și într-o prefață la o ediție recentă Juan Gabriel Vásquez a spus că Nostromo e cea mai bună carte despre America Latină scrisă de cineva din afara continentului. Columbianul a rămas atât de fascinat încât a răspuns chiar cu un contra-roman, La historia secreta de Costaguana, în care Joseph Conrad apare ca personaj, și istoria (Istoria), e din nou pretext narativ pentru o poveste scrisă teribil de bine. 

Din câte am văzut, Juan Gabriel Vásquez a fost și în România relativ recent, la Polirom i s-au publicat Forma Ruinelor și Zgomotul lucrurilor în cădere, dar sper că traducerile nu se opresc aici. 

  • Bogotá Contada, volumul 4

Bogotá Contada (Bogotá povestită) e un experiment interesant și unul dintre motivele pentru care uneori admir Columbia și viața culturală de aici. 

Anual sau bianual, 10-15 scriitori din tot spațiul vorbitor de spaniolă vizitează orașul la invitația unui institut al primăriei Bogotei, timp de o săptămână, dând ateliere, conferințe și întâlniri cu cititorii la rețeaua de biblioteci publice din cartierele orașului. Fiecare scriitor trimite ulterior un text, care poate fi ficțiune, reportaj, impresii de călătorie, etc, și textele sunt publicate într-o antologie distribuită gratuit, numită Bogotá Contada, care a ajuns la al patrulea volum. 

Rezultatul e o galerie de portrete literare ale capitalei Columbiei, care ne arată cât de multe sunt felurile în care ne putem apropia și putem vorbi despre un oraș.

Cărțile, în format epub, se pot descărca gratuit pe site-ul IDARTES, alături de alte cărți editate în colecția Libros Al Viento.

  • Clarice Lispector: Apa vie; Aproape de inima vijelioasă a lumii (Brazilia)

Lispector e o scriitoare de cult în America de Sud, și mă bucur că pătrunde și în România. Titlurile le-am pus în română, pentru că așa au fost traduse în ediția scoasă la editura Univers.

Cu ea am o relație complicată, nu mă hotărăsc dacă e literatura unei tipe care trăiește fiecare clipă cu intensitatea 200% sau dacă dacă e navel-gazing extrem. Mă îndrăgostesc de ea, apoi o urăsc, apoi mă îndrăgostesc din nou de ea.

Oricum, rămâne. Și o voi mai citi.

  • Gloria Anzaldúa: Borderlands/La Frontera (Statele Unite)

După cum spuneam, descopăr scriitoare. Gloria Anzaldúa e o chicana, numele pe care îl primesc mexicanii din Statele Unite. Vorba vine mexicani, în secolul XIX statele care azi conformează sud-vestul SUA, de la California la Texas, au trecut de la Mexic la Statele Unite. Locuitorii s-au găsit dintr-o dată străini în propria casă și cu timpul descendenții lor și-au creat o identitate hibridă, pe care Gloria Anzaldúa, autoare feministă și lesbiană, născută în Texas, o revendică și o analizează în Borderlands/La Frontera

E o carte despre cum e să trăișeti știind că provii dintr-un metisaj violent între spanioli și locuitori autohtoni ai deșertului, cum e să fii latino născut într-o țară ne-latină, cum e să fii femeie într-o cultură machistă care te reprezintă dar împotriva căreia în același timp te revolți, cum trăiești între limbi, teritorii, rase, istorii, etnii, genuri, la intersecția unor identități minoritare și în conflict una cu alta.

Am luat-o la citit pentru că mă interesează tematica frontierei, și am dat de un text scris când în engleză, când în spaniolă, când într-un amestec între cele două (inclusiv titlul e bilingv în original), un hibrid care amestecă meorialistica, eseul, reportajul, poezia.

  • Tomás González: Primero estaba el mar (Columbia) – autor columbian contemporan. Drăguț, dar l-am pus pe planul doi pentru viitoarele lecturi.
  • Juan Rulfo: Pedro Páramo (Mexic) – clasicul absolut al literaturii mexicane. 

Non-ficțiuni despre America Latină

  • Silvina Heguy– Viaje al fin del Amazonas: Cronica de la lucha por la selva de la que depende la vida del planeta 

Anul trecut incendiile au făcut ravagii prin Amazonia, și coincidența face ca doar cu câteva luni înainte să citesc cartea-reportaj a Silvinei Heguy, ziaristă argentiniană, despre lupta care se dă la marginea pădurii amazoniene.

Heguy a petrecut câteva luni în Brazilia documentând cauzele, particularitățile, consecințele și factorii legați de fenomenul despăduririi care mușcă din cea mai întinsă pădure tropicală de pe planetă, un fenomen legat puternic de incendii. Nu mă mai lungesc aici cu vreo recenzie pentru că mă bate gândul să dedic o postare separată unui rezumat al cărții, necesară mai ales pentru cei care au urmărit cu interes știrile de anul trecut, dar nu au putut să le contextualizeze.

  • Davi Kopenawa– The Falling Sky: Words of a Yanomami Shaman

După cum spune și titlul, Kopenawa e un șaman al unui popor amazonic, și The Falling Sky, despre care voi scrie mai pe larg în curând, e o descriere a culturii și istoriei recente yanomami, văzută dinăuntru. RECOMAND!!

  • John V. Murra– Civilizație Inca

Nu-mi dau seama de ce titlul e „Civilizație” și nu „Civilizația” Inca, dar să trecem. Am găsit cartea în biblioteca părinților, e apărută prin anii 80 și mult timp nu m-am atins de ea pentru că promitea o lectură cam fadă.

Ei bine, nu știu dacă am ajuns eu în gradul ăla de pasiune încât până și o carte semi-academică despre economia și organizarea socială incașă mi se pare interesantă sau cartea în sine merită, cert e că mi-a plăcut. Recomand celor interesați de Machu Picchu, sigur se găsește prin anticariate.

Murra a fost unul dintre cei mai importanți cercetători ai civilizației incașe, și-a dezvoltat cariera în Statele Unite dar un fapt divers e că era evreu de loc din Odessa și liceul și l-a terminat la București.

  • Julio Popper: Atlanta – Proyecto para la Fundacion de un pueblo maritimo en Tierra del Fuego y otros escritos

Iuliu Popper (1857-1893) a fost un evreu român, pionier al explorării Țării de Foc și figură controversată, numele lui fiind legat – afirmă unii istorici – de genocidul poporului Ona care locuia teritoriile insulei (vezi cartea următoare). Lui Popper i se datorează, printre altele, prezența unor toponime românești în primele hărți ale insulei (Punta Sinaia, rio Carmen Sylva).

Cartea, reeditare a unor documente mai vechi aflate în patrimoniul Muzeului Capătului Lumii din Ushuaia, conține niște prezentări pe care Popper le-a dat în fața Institutului Geografic Argentinian pe 5 martie 1887, despre expedițiile în nordul Țării de Foc pe care le condusese.

E o carte document, interesantă pentru a reconstitui itinerarii românești în America Latină, și m-a făcut curioasă să aflu mai multe despre biografia lui Popper, care înainte de a ajunge în Argentina a călătorit prin Egipt, China, India, Japonia, Siberia, Alaska, Canada, a ajuns la Constantinopol, Canalul Suez, New Orleans, Havana.

Din câte înțeleg în România i-a apărut o biografie, sper că bine scrisă, dacă a citit-o cineva, dați de veste.

  • Anne Chapman– Fin de un Mundo: Los Selk’Nam de Tierra del Fuego

Poporul Selk’Nam (los Ona ai lui Popper) trăia în Țara de Foc când a ajuns Popper pe acolo, dar expedițiile lui au dat startul unui proces ireversibil de cucerire a teritoriului, care a decimat în câteva decenii populațiile autohtone.

În anii 50, mai supraviețuia o singură persoană care fusese crescută în sânul unei comunități tradiționale Selk’Nam și cunoștea tehnicile șamanistice. Era o bătrână octogenară numită Kiepja, și pe ea a cunoscut-o Anne Chapman, o tânără etnografă care documenta rămășițele culturii Selk’Nam.

Chapman a însoțit-o sporadic pe Kiepja în ultimii ani de viață, suficient încât să lase câteva articole etnografice despre o lume care a dispărut odată cu ultima ei supraviețuitoare, insuficient încât să oglindească bogăția unei culturi.

Cartea se găsește în câteva biblioteci și puțini au ocazia să citească, dar Chapman a realizat și un documentar, pe care l-am găsit pe youtube, și unde se poate auzi vocea Kiepjei.

  • Charles C. Mann– 1491: New Revelations of the Americas before Columbus

Cum arăta continentul american înaintea debarcării lui Columb? Charles Mann a adunat cele mai recente (relativ, cartea a fost publicată în 2005) teorii și dispute academice, și le-a rezumat într-o carte cu titlu sugestiv, și care se citește foarte ușor.

Am luat cartea la citit pentru că știam că are un capitol și despre civilizațiile amazonice înainte de europeni, noile teorii afirmând că Amazonia era un loc dens populat de către culturi relativ sofisticate care au fost aruncate în subdezvoltare de către contactul cu europenii. Dar volumul lui Charles Mann e mai mult decât atât.

Cartea demontează multe prejudecăți pe care le avem (în general generate de lipsa de informații) în legătură cu istoria precolumbiană a Americilor. Chiar dacă se numește 1491, acoperă o perioadă istorică mult mai extinsă, de la primele valuri migratorii care au populat Americile (mai vechi decât se credea și decât afirmă încă manualele școlare), la cucerirea coastei de est a Americii de Nord (mult după 1491) și oferă reinterpretări ale istoriei din prisma unor descoperiri recente.

Mann a scris și o carte despre impactul contactului din 1492 – intitulată, simetric, 1493: Uncovering the New World Columbus Created. O am pe listă, pentru 2020. 

(lista continuă în postarea următoare)



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.