close
Columbia

5 Povești – Umberto, om din Jericó

 

Oamenii din Jericó sunt – zic cei care știu mai bine ca mine – primitori și prietenoși odată ce i-ai cunoscut și le-ai intrat sub piele. Problema e cu cunoscutul și intratul sub piele, desigur. Dar aici intră în joc Umberto. N-are de făcut altceva toată ziua decât să stea și să se uite la lume de la geam Când vede figuri noi, oprește omul și-l întreabă de sănătate. E mereu bine să te întrebe cineva de sănătate.

Mă invită la o cafea în magazinul amicului Jhon Jairo. Magazinul e mobilat în stil vechi și amenajat cel puțin original. În fața tejghelei, lângă niște cărămizi, câteva scaune și mese pentru clienții care vin să cumpere brânză, ouă, ananas, banane, pentru cine vine să încheie afaceri, mai în glumă, mai în serios. În spatele ei, mobilierul e de lemn, rafturi vechi pline cu sticle de bere Pilsen și Aguila. Îl întreb pe Jhon Jairo câte sunt. Dă din umeri, niciodată nu le-a numărat, dar știe că pe un raft sunt cel puțin 45 de sticle. Estimez un total de peste o mie.

Jhon Jairo are magazinul de 39 de ani.  La un moment dat, a apărut un articol în El Colombiano, ilustrat cu o poză din magazinul lui. I-a adus vestea un client: „Don Jairo, trebuie să cumpărați ziarul de azi”, i-a spus. Ediția aia a ziarului o are la îndemână în orice moment.

Eu nu știu Umberto cum face, că-l găsesc peste tot. E ba în magazin, ba în vreo tavernă din piața centrală bând un tinto, adică o cafea, ba într-o parcare sus pe deal.

Vorbește engleza binișor. Nu c-aș inista eu să vorbesc engleza cu el, ci insistă el să vorbească cu mine. Bine, măi, poate vrea să exerseze. Îl întreb de unde a învățat-o.

„De aici, de la turiști”, îmi zice.

Hai, don Umberto, că engleza dumitale e prea bună să o prinzi din zbor. Te opintești, dar ai topică bună, vocabular destul de extins, conjugi verbele natural, folosești timpul trecut, știi să pui întrebări… L-am prins. Da, recunoaște, a locuit în State în tinerețe.

A plecat în 1962 în California. Era dentist aici în Columbia, dar acolo nu l-au lăsat să profeseze așa că s-a angajat la o fabrică de pastă de dinți. În 1973, a revenit. De atunci a trăit în Medellin. Șofer pentru Tele Antioquia. Și vremurile lui Pablo Escobar le-ați prins în Medellin?, întreb.

„Da, da, puneau bombe peste tot. Ce bine că s-a terminat coșmarul.”

Stau vreo trei zile și un pic în Jerico, și-l vizitez din când în când, sau mai bine zis mă tot ciocnesc de el. La un moment dat, își suflecă mâneca dreaptă să-mi arate tatuajul de pe antebraț. „Anul trecut mi l-am făcut.” Mă uit năucă la tatuajul cu sfânta Laura Montoya, singura sfântă columbiană, și-l întreb dacă nu l-a durut, pentru că la vârsta lui, mă aștept să fie insuportabil. Umberto zice nu. Are 79 de ani.

 

Tags : ColumbiaJericolive bloggingoameni
Paula

The author Paula

După nouă luni de călătorie cu rucsacul în America de Sud în 2012, am luat o decizie: aici e de mine. Simplu și fără regrete. Sunt în Columbia de doi ani, călătoresc cât mă lasă viața, învăț dansuri cubaneze, și visez la Amazonia.

Leave a Response