close
Columbia

5 Povești – Ce-am făcut în locul în care nu e nimic de făcut

Mi-am făcut politică personală să încerc să ajung în „locuri în care nu se întâmplă niciodată nimic”.  Așa că îmi fac băgăjelul și din Medellin plec fix în Amaga.

O prietenă din Medellin: Unde-i asta?

Eu: La nici o oră de aici.

Ea: N-am auzit în viața mea.

Eu: Mai bine.

Ea: Și ce-o să faci într-un loc în care nu-i nimic de făcut?

Eu: Asta mă întreb și eu.

Îl găsesc pe net pe Tio Nacho care are chipurile un eco-hostel.

„Eco”-hostelul e de fapt o fermă, care în afară că e la țară nu are nimic eco în ea. O casă de cărămidă, spațioasă și bine făcută, decorată discret, are în jurul ei un gazon perfect, iar în spate niște arbori fructiferi. Nu cultivă nimic Nancy și Nacho în ea, e mai degrabă o casă de vacanță în care se trăiește tot anul. Fructe, legume, ouă, cărnuri, lapte – totul se cumpără de la magazinul sătesc. Singura problemă e că în magazinul sătesc  fructele și legumele sunt cel mai greu de găsit. Ouă, ulei, făină, Coca Cola și o mulțime de pachțele de biscuiți, gumițe, snacksuri, chipsuri și alte cele.

– Dar zarzavaturile?

– Nu ajung aici din Medellin, îmi zice Nacho.

– Că doar nu s-o face porumbul în Medellin. Păi și țăranii de aici nu vând?

– Care țărani?

– De aici din sat, îi zic.

– A, nu, aici nimeni nu cultivă, nu e rentabil. Aici avem doar vaci și minerit.

 

***

Nacho e a plecat în 96 în State, și de atunci trăiește în South Carolina. Aici vine în vacanță, trimite bani, și stă cu Nancy, care nu a obținut viza și cu Maicol și Hellen, cei doi copii ai ei.

– Ce să fac în State? Aici e fericirea, și arată în jur: pe câmp, cu maceta, cu familia.

La mai bine de douăzeci de ani de stat acolo, vorbește o engleză de macetă, adică o engleză de baltă, numai că la alt nivel. Fiecare nație cu referințele ei culturale.

În cinci zile, povestește câte-n lună și în stele. Despre tăiatul porcului de Crăciun (zici că ești în România, nu alta), despre copacii de avocado (fructul se culege verde), negrii din America (când vine vorba de latinos, sunt la fel de rasiști ca albii), foste amoruri din prima tinerețe, planuri de viitor, depresia care-l apucă mereu când se întoarce în South Carolina. E mucalit, glumeț și mi se pare un fel de Dorel columbian. Și se mai miră lumea că mă simt aici ca acasă.

***

În seara lui 7 decembrie e noche de velitas în Columbia, și tradiția spune că în onoarea Imaculatei Concepțiuni să se aprindă șiruri de lumânări în jurul caselor. Stau cu Nancy și luăm cina, mă întreabă cum e România, îi povestesc. Din vorbă-n vorbă, ajungem la subiectul improbabil al Mării Moarte. E adevărat că plutești? E adevărat. Cum e posibil? Îi explic una alta, salinitate, râul Iordan, granița dintre Iordania și Israel, evrei.

– Ce-s ăia evrei?, mă întreabă.

– Mmmm, cum să-ți explic, e o altă religie. Nu sunt creștini. E și un popor. Iisus era evreu.

– Păi și atunci?

– Ei nu-l acceptă ca Dumnezeu, și încă-l așteaptă pe Mesia.

– Tu vorbești serios???? Și n-au văzut că a înviat după 3 zile?

Nancy pare șocată și dezamăgită de veștile pe care i le aduc din lumea largă. Evreii ăștia, sau cum s-or numi, nu înțeleg nimic. Mă abțin să pomenesc de musulmani.

***

Zilele se scurg tihnite, între soarele puternic de dimineață și ploile de după-masă, răcoare și caniculă, arbori de papaya, de mango, banani și portocali. Serile o broscuță îmi cântă serenade la geam. Problema e că nu face clasicul oac-oac, ci scoate un sunet enervant de balama prost unsă care scârțăie în vânt.

O tot caut noaptea cu lanterna prin tufiș, dar nimic. În ultima zi, pe înserate, stau în hamac și lucrez, când simt că cineva mă privește din spate. Întorc privirea.

– Hello, human!

Tags : AmagaAntioquiala țarăoameni
Paula

The author Paula

După nouă luni de călătorie cu rucsacul în America de Sud în 2012, am luat o decizie: aici e de mine. Simplu și fără regrete. Sunt în Columbia de doi ani, călătoresc cât mă lasă viața, învăț dansuri cubaneze, și visez la Amazonia.

Leave a Response