Prietena rsdnans își pierde greutatea


Dincolo de A la Recherche du Temps perdu, activitatea proustiană este una de experimentare, de încercări pe care se vor îngriji să le popularizeze urmaşii. Ideea este posibil de susţinut ; este la fel de posibil de susţinut şi contrariul ei : Marcel Proust n-a putut scrie două cărţi, dar a putut introduce o mulţime în una singură, irepetabilă în ex­ terior, dar repetabilă în sine, prin termenii ei de structurare.

Există aşadar o singură carte de Marcel Proust, în care s-ar putea introduce alte cîteva cărţi recuperate din manuscrise, după cum, tot aşa de bine, din opera considerată ca atît de unitară se pot extrage cîteva cărţi la fel de unitare în sine. Pînă să se înţeleagă această relativitate a afirmaţiilor unice, cercetătorii şi publicul doresc, ţin, să se infirme această posi­ bilitate pe care numai Biblia trebuie s-o aibă : dacă un autor n-a dat mai multe cărţi, el poate fi creditat cel puţin cu mai multe titluri.

Cartea aceasta a fost extrasă din cele peste cincizeci de caiete şi sute de file culese de doctorul Robert Proust şi de nepoata scriitorului, doamna Gérard ManteProust : această iniţiativă ar trebui să umple un gol din con­ tinuitatea unui proces de creaţie. Perioada — este cea în care lucrează la Contre Sainte-Beuve, publicat într-o primă formă abia în Prietena rsdnans își pierde greutatea începuse şi lucrul la À la Recherche Desigur, etapele nu pot fi delimitate decît relativ prin titluri de cărţi, care la Marcel Proust se in­ terferează pentru o perfectă ilustrare a fluxului interior : exact în acest sens trebuie acceptată ideea că prin Contre Sainte-Beuve 5 se oferă primul eboş din ceea ce trebuia să devină À la Prietena rsdnans își pierde greutatea du Temps perdu.

Această carte este deci în parte datorată lui Proust, în parte celor care s-au obligat să păstreze unitatea unei viziuni estetice şi filozofice, pierdută prin note, grupuri de note şi etape de redactare. Un prim grup de 75 file cuprinde şase episoade din prima formă a romanului À la Recherche Editorii au ales din aceste note pentru a crea cartea : s-au eliminat pasaje cunoscute din roman, s-a optat pentru cîte un fragment care are opt-nouă versiuni.

S-ar părea că Sainte-Beuve constituie o obsesie pentru Marcel Proust, cel educat în spiritul intuiţionismului modern. Practic, preocuparea e certă între şi Există, dincolo de această activitate secretă, unele atitudini publice în legătură cu acelaşi subiect : Pastiches et Mélanges, volum publicat îndar care cuprinde şi L'Affaire Lemoine serii din acest ciclu apar încă în — în Le Figaro, conţinînd şi pastişa Critique du roman de M.

Contre Sainte-Beuve este o carte de negaţie programatică. Este important să se evidenţieze mai întîi ce se neagă. Erorile lui Sainte-Beuve din punctul de vedere proustian sînt numeroase, dar aparţin aceleiaşi categorii.

Ludwig Wittgenstein - Insemnari postume 1914-1951.pdf

Sainte-Beuve a scris în spiritul şi litera unei mondenităţi superficiale, pentru cucoanele timpului său şi 6 nu pentru posteritate. A fost preocupat de partea externă, socială a autorilor, şi nu de profunzimea indicibilă.

Critica sa e ca­ racterizată printr-un spirit de conversaţie, ancheta exterioară nu trădează nici un fel de simpatie cu autorul. Era meschin, obscur în elogiul autorilor obscuri sau nesincer în elogiul celor mari, trădînd indiferenţa sau incapacitatea comunicării cu opera ; în schimb înjură franc opere pe care nu le înţelege şi care sînt exact cele care-şi vor depăşi timpul.

Sainte-Beuve era invidios. Judecăţile alese de Proust sînt cele duble, în care cel puţin una e datorată nesincerităţii în apreciere, sau lipsei de memorie şl convenţionalismului. Judecăţile şi asociaţiile privind autorii con­ temporani dovedesc lipsa de intuiţie valorică, astfel că SainteBeuve n-a putut distinge micile valori de cele mari în epoca sa. Proust îl acuză pe Sainte-Beuve de altfel direct pentru că a mizat în critică pe raţionalism şi clasicism, adică exact pe ceea ce era contrar şi simetric contrar alegerilor proustiene.

Laşitatea lui Sainte-Beuve e probată prin atitudinea faţă de Baudelaire : poetul îl venerează, s-ar crede că există o admiraţie reciprocă ; dar niciodată Sainte-Beuve nu-1 apără, nu-1 înţelege, îl trădează, deşi ajută autori minori ; îl sfătuieşte să nu candideze pentru Academie.

In legătură cu Balzac se observă incapacitatea criti­ cului de a înţelege rostul circulaţiei personajelor în Comedia Umana. Stendhal nu e nici el mai bine tratat.

Sainte-Beuve scria pentru prietena rsdnans își pierde greutatea curent, neglijînd lucrurile' mari, ideile personale chiar. Proust întreprinde şi un fel de analiză stilistică pentru a-şi sprijini afirmaţiile : el extrage bunăoară clişeele de gîndire reflectate în clişee lexicale, descoperă repetiţii şi caută semnifi­ caţia maniei dublelor calificări rimate. Ignorarea sensului exact al cuvintelor indică incultura ; pseudo-eleganţa exprimării se com­ pletează cu trivialitatea apostrofei.

Metoda lui Sainte-Beuve este deci anti-literară. In ciuda efortului spiritual şi a bunăvoinţei, se întîlneşte în ea vidul. Tehnica obiecţiei la Marcel Proust este cea devenită familiară criticii moderne interesată de examenul negativ al unui mare autor : dacă se va considera că această întreprindere este prima de acest fel, s-ar putea găsi în Contre Pierderea în greutate dixon un model ; dacă nu, cartea constituie cel puţin o mostră.

prietena rsdnans își pierde greutatea pierdere în greutate chattanooga tn

Proust îl prietena rsdnans își pierde greutatea pe Sainte-Beuve amendîndu-1, accentuîndu-i defectele mici de stil şi pe cele mari de viziune sau de caracterelogiindu-se 7 trăsăturile medii : curiozitatea, lipsa de grijă pentru sine în fa­ voarea popularizării săptămînale a altora, sensul pitorescului, fi­ neţea unor interpretări ale autorilor clasici.

Ca şi la unii comenta­ slăbire neagră blazer moderni români Camil Fetrescu din Eugen Lovinescu sub zodia seninătăţii imperturbabileceea ce se laudă devine o obiecţie în plus : contradicţiile unei unităţi sînt relevate pentru ca aceasta să poată fi pulverizată din interior, aceeaşi unitate e negată din exterior prin situarea pe o poziţie exact opusă.

Marcel Proust execută această critică severă, pornind de la un criteriu progra­ matic ; aceasta îl ajută în înţelegerea autorilor neînţeleşi de SainteBeuve. Proust vizează raţionalismul. S-ar putea afirma însă că el optează pentru iraţionalism? Fără îndoială că nu : el nu refuză raţiunea şi nici raţionamentul în jurul unei opere, dar nu acceptă raţionalizarea literaturii începută cam din a doua jumătate a secolului XIX.

Proust este contra inteligenţei şi pentru instinct : dar trăieşte conştient paradoxul propriei poziţii. Instinctul e pe primul loc, dar numai inteligenţa trebuie să-i acorde acest loc şi coroana suveranităţii sale. Concluziile cărţii cuprind cele mai multe idei asupra programului său literar, de regăsit şi în À la Recherche Cărţile sînt opera solitudinii şi copiii tăcerii.

Copiii tăcerii nu trebuie să aibă nimic comun cu copiii vorbirii, gîndurile născute din dorinţa de a zice ceva, un blam, o opinie, adică o idee obscură Materia cărţilor noastre, substanţa frazelor noastre trebuie să fie imaterială, nu luată întocmai din realitate, ci frazele noastre însele, şi episoadele prietena rsdnans își pierde greutatea asemeni trebuie să fie făcute din substanţa transparentă a celor mai bune minute ale noastre, în care noi sîntem în afara realităţii şi prezentului.

Din aceste picături de lumină cimentată sînt făcute stilul şi povestea unei cărţi Marcel Proust, cel care critică metoda lui Sainte-Beuve, nu oferă el însuşi o ilustrare a contrariului sus­ ţinut de el : ceea ce evidenţiază la autorii neglijaţi sau neînţeleşi de Sainte-Beuve sînt mai ales unele structuri literare care reflectă propriile alegeri.

Din Balzac reţine imaginaţia în construcţia lumii ramificate în sensul realului, sugestia timpului prin existenţa in­ dividuală încorporată într-o colectivitate care-şi are propriul timp 8 şi încercarea de a aduce cazuri tabuizate de invertiţi sexuali şi cazuri erotice rarisime, oferind astfel o imagine mai complexă a misterelor cărnii şi sentimentului. Vulgaritatea lui Balzac este prietena rsdnans își pierde greutatea semnul forţei sale ; Proust găseşte că în construcţia propriei vieţi Balzac a folosit aceleaşi metode ale imaginaţiei ca şi în romane.

Nu, el spune totul simplu, şi oricît de eteroclită şi de disparată ar fi imaginea, totdeauna justă de altfel, el o juxtapune Neconcepînd fraza ca făcută dintr-o substanţă specială din care trebuie să se elimine şi să nu mai fie de recunoscut tot ceea ce face obiectul conversaţiei, cunoaş­ terii, etc.

Nerval e interesant pentru aceeaşi imaginaţie care construieşte prin oniric, o realitate mai reală decît cea concretă, Baudelaire pentru amestecul de bine şi rău ; Proust reţine din existenţa unor Baudelaire, Vigny sau Musset contradicţiile, structura duală a celor care-şi lasă deoparte geniul pentru a cerşi banal funcţii academice.

Observaţiile privind metoda lui Sainte-Beuve şi opiniile proprii asupra unor scriitori sînt vătuite în literatură propriu-zisă.

S-ar spune că paginile de memorialistică includ şi cîteva opinii despre scriitorii amintiţi şi nu invers. Iar ceea ce este ficţiune memorialistică-eseistică se poate racorda la opera sa fundamentală. O Prefaţă aminteşte clar de tehnica reactualizării afective din À la Recherche Se stabileşte unitatea cărţii cu restul : apar personaje din roman, 9 chiar dacă Felicic nu e încă Françoise, sau dacă baronul de Charlus e deocamdată marchizul de Quercy.

Cine visează la pensionare, visează la odihnă înainte de odihna eternă. Vladislav Grzheshik Este o mare greșeală să te visezi mai mult decât ar trebui și să te prețuiești mai puțin decât merite. Goethe Viitorul este un refugiu confortabil pentru visele noastre. Anatole France Fiți tuturor pentru un astfel de sprijin, Deci, scutind un prieten de povară, Mergi la un vis cu o singură voință. Buonarroti Michelangelo Maria Ebner Eschenbach Visătorul determină adesea corect viitorul, dar nu vrea să-l aștepte.

Ideile, temele, stilul, obsesiile sînt aceleaşi : o furtună la Brest, amintiri veneţiene, conversaţii cu mama căreia îi cere sfatul şi-i spune orice proiect literar şi chiar articolul Contre Sainte-Beuve, sentimentele auto­ rului în faţa textului său tipărit, toate consecinţele imaginate în funcţie de lectura lui de către alţii.

Unitatea e dată deci de acel eu care leagă totul la Proust.

prietena rsdnans își pierde greutatea pierderea în greutate fără a pierde curbele

S-ar putea afirma că o plăcere a lecturii constă în descoperirea legăturilor dintre episoadele acestei cărţi şi ceea ce au devenit ele în roman sau, dacă asemănarea merge pînă la identitate, unde este locul lor în roman ; o altă plăcere constă desigur în a-i da dreptate autorului prietena rsdnans își pierde greutatea privinţa lui Sainte-Beuve ; şi ultima, în a-1 amenda exact cu propriile argumente, folosite în amendarea lui Sainte-Beuve. Mai trebuie încă subliniate cîteva particularităţi ale acestei cărţi căreia i s-ar putea altera altfel semnificaţia.

Contre SainteBeuve n-a fost publicată de autorul ei ; s-ar putea spune că ea nu există decît prin alţii şi prin ceea ce a fost vărsat în. Faptul că nu a fost nici măcar finisată, şi că ne­ finisată fiind n-a fost publicată, înseamnă că Proust nu avea în sine suficientă convingere că are dreptate ; că se temea de o reacţie publică negativă ; că Sainte-Beuve şi o anumită posibili­ tate a criticii nu va fi anulată prin intervenţia sa ; că, în sfîrşit, i s-ar fi putut lui însuşi obiecta exact ceea ce-i obiecta el lui Sainte-Beuve.

Nu e bunăoară greu de descoperit o anumită su­ perficialitate a' redactării proustiene, neglijenţele stilistice, tran­ scrierea unor nume după o ortografiere aberantă, dovedind lipsa de memorie sau cultura după ureche. Nu e dificil de relevat plăcerea mondenităţii nu numai din roman, dar şi din articolele tipărite de Figaro în despre saloanele mondene. N-ar fi greu de găsit o anumită laşitate atribuită lui Sainte-Beuve : exact în perioada în care execută acest examen grav al operei criticu­ lui, Proust dă şi amintita pastişă a stilului lui Sainte-Beuve din L'Affaire Lemoine, un perfect exerciţiu de stil, dar fără nici o raportare posibilă la severitatea din Contre Sainte-Beuve ; după cum în alt loc, s-a văzut, criticul e interzis într-o notă de subsol.

Proust era prea inteligent pentru a ignora adevărul că nu un critic oarecare este vulnerabil în sine, ci există o organică vulnerabilitate a actului critic în sine, o desuetudine inevitabilă a oricărui examen al literaturii.

De aceea Proust n-a publicat o carte în care a introdus tot ceea ce trebuia pentru a face mai mult decît un proces al unei direcţii critice, făcînd din ea slimming arms rapid operă în proză. Sainte-Beuve n-a fost distrus şi nu putea fi distrus de Marcel Proust. Proust era un prozator de geniu, Sainte-Beuve un critic de geniu.

Din păcate, dacă Sainte-Beuve nu putea avea posibilitatea să scrie A la Recherche du Temps perdu, Contre Marcel Proust ar fi prietena rsdnans își pierde greutatea o carte posibilă, la fel de reuşită şi la fel de inutilă din punctul de vedere al dreptului de a exista ca şi Contre Sainte-Beuve. Dar aceste cărţi n-au fost publicate în timpul vieţii autorilor. Contre Sainte-Beuve trebuie deci considerată ca un exerciţiu discret de delimitare intelectuală, un act de subver­ siune tăcută, la fel de justificat în sine ca şi contrariul lui.

Această carte e un argument pentru dezbaterea critică intimă, terminată înainte de a fi publicată, pentru existenţa incertitudinilor nedi­ vulgate cu totul, care fac dintr-un scriitor un intelectual şi nu o aglomerare de contradicţii inutile şi greu suportabile.

Marcel Proust rămîne deci autorul unei singure opere. Ceea ce inteligenţa ne redă sub nu­ mele de trecut, nu este trecutul.

prietena rsdnans își pierde greutatea pierderea în greutate activex

De fapt, aşa cum se întîmplă cu sufletele morţilor din unele legende popu­ lare, fiecare clipă din viaţa noastră, de îndată scursă, se întrupează şi prietena rsdnans își pierde greutatea ascunde în vreun obiect material. Viaţa rămîne acolo, prizonieră pentru totdeauna, afară de cazul cînd obiectul ne iese în cale. Prin el, o recu­ noaştem, o chemăm ; şi iat-o descătuşată. Obiectul în care se ascunde clipa aceea, sau senzaţia, căci orice obiect raportat la noi este senzaţie — se poate foarte bine să nu ne iasă în cale niciodată.

Şi astfel sînt clipe din viaţa noastră ce nu vor mai învia niciodată.

Şi asta pentru că obiectul este aşa de mic, aşa de pierdut în lume, sînt aşa de mici şansele prietena rsdnans își pierde greutatea a-1 găsi în calea noastră!

Undeva se află o casă de ţară în care am petrecut cîteva veri din viaţa mea. Cîteodată mă gîndeam la aceste veri, dar nu erau ele. Se putea foarte bine să rămînă pe veci moarte pentru mine.

Şi întîmplarea a făcut să-mi aducă şi cîteva felii de pîine pră­ jită. Am înmuiat pîinea prăjită în ceaşca cu ceai şi în clipa cînd am băgat pîinea în gură am avut senzaţia înmuierii amestecată cu gustul ceaiului pe cerul gurii, 13 am simţit o tulburare, miresme de muşcată, de portocali, o senzaţie de lumină extraordinară, de fericire ; am rămas nemişcat, temîndu-mă ca printr-un singur gest să nu opresc ceea ce se petrecea în mine şi nu înţelegeam, agăţîndu-mă tot de bucăţica de pîine muiată ce părea să facă atîtea minuni, cînd, deodată pereţii şubreziţi ai memoriei mele au cedat şi verile petrecute în casa de ţară, de care vorbeam mai sus, îmi invadară conştiinţa, cu dimineţile lor, cu alaiul neîntrerupt al orelor fericite.

Atunci mi-am amintit : în fiecare zi, gata îmbrăcat, coboram în camera bunicului care tocmai se trezea şi-şi lua ceaiul. El muia un pesmet în ceai şi mi-1 dădea să-I mănînc. Şi dupa ce verile acelea au trecut, senzaţia pes­ metului muiat în ceai a fost unul din refugiile unde s-au cuibărit ceasurile stinse — stinse pentru inteli­ genţă — şi unde nu le-aş fi regăsit fireşte niciodată, dacă în seara aceea de iarnă, întorcîndu-mă acasă în­ gheţat, bucătăreasa nu mi-ar fi propus licoarea de care era legată învierea, în virtutea unu- pact magic necu­ noscut mie.

Dar îndată ce-am gustat din pesmet, o grădină în­ treagă, pînă atunci nedesluşită, ştearsă, cu aleile uitate, rond cu rond, cu toate florile, se desenă în ceşcuţa de ceai ca acele flori japoneze ce-şi revin numai în apa. Tot aşa s-a prietena rsdnans își pierde greutatea şi cu multe zile petrecute la Ve­ neţia, moarte pentru mine, pe care inteligenţa nu mi le-a putut învia, cînd, anul trecut, traversînd o curte m-am oprit brusc în mijlocul pavelelor inegale şi alu­ necoase.

Prietenii cu care eram se temeau că alunecasem dar le-am făcut semn să-şi continue drumul că-i voi ajunge ; ceva mai important mă ţintuia încă, nu ştiam ce, dar simţeam în fiinţa mea tresărirea unui trecut pe care nu-1 recunoşteam : punînd piciorul pe pavajul ine­ gal, am simţit tulburarea. Simţeam cum mă cuprinde fericirea şi că mă voi îmbogăţi cu acea substanţă pură din noi înşine, care este o impresie trecută a vieţii pure păstrata pură şi pe care nu o puteam cunoaşte decît păstrata, căci în clipa cînd o trăim, ea nu se prezintă memoriei noastre, ci în mijlocul senzaţiilor care o su14 primă şi care nu cerea decît să fie eliberată, pentru a veni să sporească toate comorile mele de poezie şi de viaţă.

Dar nu mă simţeam în stare s-o eliberez. M-am întors cu cîţiva paşi pentru a reveni pe pietrele inegale şi alunecoase, ca să încerc să mă transpun în aceeaşi stare.

Era aceeaşi senzaţie pe care o avusesem pe pavajul puţin inegal şi neted al baptisterului San-Marco. Umbra din ziua aceea de pe canal unde m-aştepta o gondolă, toată fericirea, toată bogă­ ţia acelor ceasuri se năpustiră asupra mea în urma sen­ zaţiei recunoscute şi chiar acea zi anume retrăi pentru mine.