Recent, din variate surse, mi-a venit în feed-ul de pe facebook o serie de fotografii. Poate le-ați văzut și voi, sunt douăzeci și două de portrete colective reprezentând grupuri de oameni din diferite unghere ale

Bogota, cu griurile ei nuanțate, cu cărămiziul blocurilor construite în ultimele două decenii. Bogota, cu aglomerația din Transmilenio, cu aroganța ei de capitală tropicală aflată mai presus (cu două mii șase sute de metri mai

M-am întors. Sigur, nici nu fusesem plecată de fapt. De cealaltă parte a ecranului de laptop, viața mea bogotană continua între ploile abundente de primăvară și soarele puternic care face culorile să danseze pe stradă.

  Oamenii din Jericó sunt – zic cei care știu mai bine ca mine – primitori și prietenoși odată ce i-ai cunoscut și le-ai intrat sub piele. Problema e cu cunoscutul și intratul sub piele,

Mi-am făcut politică personală să încerc să ajung în „locuri în care nu se întâmplă niciodată nimic”.  Așa că îmi fac băgăjelul și din Medellin plec fix în Amaga. O prietenă din Medellin: Unde-i asta?

De fiecare dată când ajung într-un oraș nou harta metroului e cea care mă ajută să mă orientez. Mă uit la păienjenișul fără ierarhii al hărților de suprafață și mă sperii: îmi spun totul, mai

E 10 dimineața și soarele încălzește puternic. În fața stației de metrou San Javier, vreo 30 de oameni cu vizibile fețe de străini își șterg frunțile de sudoare, în timp ce  fată cu tricou albastru,

Decembrie e vreme de restanțe. Restanțe cu blogul și restanțe cu Columbia. De exemplu, după mai bine de doi ani petrecuți aici, nu cunosc aproape deloc Antioquia. E un departament a cărui capitală e Medellin,

Dragilor, mi-a scăpat să vă anunț o veste frumoasă. Cei care mă urmăresc pe Facebook pe mine (nu blogul) știu deja, pentru că am pus niște link-uri, și câteva zile au curs like-urile gârlă, deci

În pensiunea doamnei Lilia din deșertul Tatacoa era o liniște de auzeai și fluturii cum bat din aripi. Îmi era atât bine, încât aș fi vrut să stau o lună. Numai că. Plecasem din Bogota